Povestea femeii care a inventat software-ul și a dus oamenii pe Lună

Într-o industrie dominată de bărbați, Margaret Hamilton, o femeie din Statele Unite, a reușit să se facă remarcată și să revoluționeze lumea tehnologiei, dar și cursul istoriei.

În 1960, o perioadă în jobul ideal pentru o femeie era cel de casnică, Margaret Hamilton nu era candidata perfectă pentru inventarea conceptului modern de software sau pentru aterizarea oamenilor pe suprafața Lunii. Totuși, Hamilton, în vârstă de 24 de ani, cu o diplomă în matematică, a obținut un loc de muncă ca programator la Institutul Tehnologic din Massachusetts (ITM).

Cu toate că avea un job decent, aceasta plănuia să-și susțină financiar soțul care urma cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității Harvard, ca mai apoi să-și continue și ea studiile și să obțină doctoratul în matematică. Totuși, a apărut programul spațial Apollo și Hamilton a trebuit să rămână în laborator pentru a schimba viitorul ingineriei.

Hamilton, o ciudățenie a vremii sale

Hamilton era o ciudată pentru vremea aceea. Era o mamă care lucra în loc să stea acasă și să aibă grijă de copil. Nu profesa într-un domeniu acceptat social pentru o femeie, ci era un programator aerospațial. Hamilton obișnuia să-și aducă fiica în laborator, mai ales serile sau în weekend. În timp ce aceasta dormea pe podelele laboratorului, mama ei programa de zor, realizând coduri ce mai apoi aveau să fie incluse în computerul de comandă a lui Apollo.

Deși toată lumea o întreba cum poate să-și neglijeze fiica de patru ani, aceasta adora noutatea misterioasă a job-ului său. Hamilton iubea senzația de camaderie, ieșirile în baruri, după muncă, împreună cu colegii, glumele tocilare, dar, mai ales, faptul că era „una dintre băieți”.

Atunci, ca și acum, „băieții” dominau lumea tehnologiei și a ingineriei, Hamilton fiind privită ca o străină. Așadar, este o mare surpriză pentru creatorii de software din zilele noastre că unul dintre părinții acestei tehnologii, este, de fapt, o femeie.

Cum a luat naștere primul software

În timp ce cariera lui Hamilton era în curs de desfășurare, lumea software-ului era pe punctul de a face un mare pas înainte, asta mulțumită programului Apollo, lansat de John F Kennedy în 1961. În laboratorul de la ITM, unde lucra Hamilton, aceasta și colegii săi lucrau pentru a creea coduri și programe ce aveau să ajungă pe primul calculator portabil. Aceasta a devenit o expertă în programarea de sisteme și a câștigat multe dezbateri pe teme tehnologice.

Lumea nu prea dădea mare atenție ideii de software pe vremea aceea. Documentele oficiale care descriau procesele de inginerie prin care a trecut misiunea Apollo nici nu menționau termenul „software”. Acesta nu era inclus în program și nici atât în buget. Cel puțin nu la început.

Pe măsură ce proiectul Apollo avansa, devenise clar că software-ul este un element crucial în succesul misiunii. În 1965, Hamilton a ajuns responsabilă pentru software-ul de zbor de pe computerele de la bordul lui Apollo. Statele Unite depindeau de munca ei. Presiunea exercitată asupra acesteia era fantastică, deoarece orice pentru orice potențială greșeală, ea ar fi fost responsabilă.

Până la mijlocul anului 1968, mai mult de 400 de persoane lucrau la software-ul pentru Apollo, deoarece, în acel moment, acesta reprezenta biletul cu care Statele Unite ar fi câștigat cursa spre Lună. Deși nu știau atunci, aceștia puneau bazele unei industrii de 400 de miliarde de dolari.

Strămoșul sistemului de navigație al zilelor noastre

Zborurile Apollo includeau două computere aproape identice: unul utilizat pentru Eagle, modulul lunar care a aterizat pe suprafața satelitului natural și unul folosit pentru modulul de comandă care a transportat astronauții de pe Pământ pe Lună, și invers. Aceste computere portabile erau diferite de orice se văzuse până atunci. Acestea erau primele care foloseau circuite, în loc de tranzistori. În plus, acestea sunt strămoșii sistemelor de navigare pe care le întâlnim astăzi la avioane, deoarece au fost primul sistem conceput să fie operat de oameni, dar cu o tehnologie „fly-by-wire” pentru autopilot.

Era pentru prima dată când un computer important era la bordul unui aparat de zbor și, mai mult, i se preda controlul asupra zborului. Reușita este și mai impresionantă decât oricum pare, deoarece acesta beneficia de o memorie mult mai mică față de cea disponibilă acum, la o viteză de calcul foarte lentă. Fără Hemilton și echipa ei, Neil Armstrong nu ar fi ajuns pe Lună, iar noi nu am fi avut calculatoarele de care ne bucurăm astăzi.

Momentul în care totul părea să se năruie

Măiestria lui Hemilton și a echipei sale a fost evidentă în momentul în care Apollo 11 ateriza pe Lună. În momentul acela, computerul de la bordul navei a început să trimită o groază de mesaje care semnalau erori. Atunci, Hemilton a reușit să-i calmeze pe toți cei care credeau că misiunea va fi un dezastru. . Mesajele curgeau deoarece computerul era copleșit, pus să efectueze o mulțime de calcule inutile, când, în fapt, acesta trebuia să se concentreze pe aterizare.

În camera de control din Huston lumea era panicată. Totuși, inginerii știau că datorită sistemului de procesare asincron, computerul se va concentra pe fiecare sarcină în parte, reușind să aterizeze nava fărăprobleme. Când software-ul a realizat că nu are suficient spațiu pentru a face toate acele calcule, a trecut prin procesul de detectare a erorilor și s-a concentrat pe sarcina cu cea mai mare prioritate.

„Femeile au întotdeauna dreptate”

Într-o zi, fiica lui Hemilton, Lauren, se juca cu sistemul de comandă al simulatorului. În timp își plimba degetele pe tastatură, a apărut un mesaj ce semnala o eroare. Cea mică reușise să prăbușească simulatorul, iar asta numai din cauză că apăsase pe un program, denumit „P01”, folosit înainte de lansare.

Deși un astronaut nu ar fi avut vreun motiv să activeze acel program în timpul zborului, având în vedere că era creat special pentru etapa de dinainte de lansare, Hemilton a vrut să se asigure că nu vor exista șanse ca asta să se întâmple. Cei de la NASA nu au luat-o în seamă și i-au spus clar că astronauții sunt antrenați să nu facă greșeli, așadar semnalarea programului nu era considerată necesară.

Totuși, inevitabilul s-a produs. În 1968, în cadrul misiunii Apollo 8, astronautul Jim Lovell a selectat, din neatenție, programul „P01” în timpul zborului. Huston a primit apelul de la camera de control, aflând că toate datele colectate de computer au fost șterse. Iar, fără date, computerul nu știa cum să întoarcă astronauții pe Pământ.

După opt ore de muncă continuă, Hamilton și programatorii de la ITM au reușit să dezvolte un mod prin care să reîncarce datele în computerul de la bordul navei. Totul s-a terminat cu bine datorită lui Hamilton și fiicei sale, care a descoperit eroarea dintr-o joacă.

În plus, datorită lui Hamilton și muncii pe care a depus-o, istoria s-a schimbat atât aici, pe Pământ, cât și după stratosferă. Ingineria software-ului, un concept pe care Hamilton l-a introdus, și-a găsit drumul de la aterizarea pe Lună până în casele fiecărui om. În anul 1970 Hamilton deja plecase de la NASA și a pus bazele mai multor companii de software. Astăzi, compania sa, Hamilton Technologies este una dintre cele mai puternice din întreaga lume.